ANTRENAMENTE 29 noiembrie 2020

Ca si personal trainer, am intalnit de-a lungul timpului foarte multe femei care apelau la serviciile mele de antrenor personal pentru ca doreau un numar mai mic la haine, să devina mai frumoase si mai atragatoare sau alte tinte de acest tip. Pe langa aceste dorinte, care bineinteles, vin ca rezultate ale practicarii antrenamentelor de fitness regulate, eu am pus pe primul loc, intotdeauna, sanatatea persoanelor cu care lucrez.

Consider ca mentinerea unei sanatati corporale si emotionale, precum si ajungerea la un nivel de fitness superior trebuie sa fie un scop general pentru toate femeile, fara diferente de varsta sau conditie sociala.

Este primordial sa avem o sanatate solida si obiceiuri de viata sanatoase, deorece acestea sunt precursoarele unui corp atragator si atletic. Iubirea fata de noi insine si sentimentul de multumire este o consecinta directa a practicarii sportului ca si activitate de rutina in programul nostru saptamanal.

In cariera mea am ajutat foarte multe femei sa isi atinga scopurile dorite si mai mult decat atat, au inceput sa iubeasca sportul si sa il includa in viata lor. Acest lucru s-a datorat devotamentului cu care mi-am practicat profesia, pe care o consider mai mult decat crearea unui antrenament personalizat, dar si rezultatelor fantastice la care am ajuns impreuna cu clientele mele.

Un antrenor personal trebuie sa fie prezent fizic si psihic la antrenamente, astfel incat sa creeze si sa supervizeze executarea planului de antrenament, precum si sa fie apt in sustinerea morala si emotionala a clientilor. Mi-am dorit intotdeauna, ca persoanele cu care lucrez să plece cu o stare emotionala de fericire si satisfactie, la finalul oricarui antrenament de fitness, indiferent de dispozitia cu care vin. Asta deoarece sala de fitness trebuie sa fie locul unde clientii sa se antreneze, sa se incarce cu energie si sa invete sa isi depaseasca limitele pentru a-si dezvolta curajul in propriile forte.

Desi antrenamentele de fitness pentru femei sunt diferite fata de cele pentru barbati, ca si alcatuire a planului de antrenament, unde numarul seriilor si tehnica de antrenament urmeaza alte structuri, au si elemente in comun.

Ca sfaturi generale, indemn femeile care practica antrenamente de fitness sa acorde atentie sporita incalzirii generale si specifice, sa nu se fereasca de utilizarea greutatilor si sa lucreze si partea superioara a corpului, chiar daca accentul doresc sa fie asupra remodelarii partii inferioare a corpului.

Este foarte important sa diversificati antrenamentele de fitness pentru a evita rutina ce poate aparea dupa executarea unui timp indelungat a exercitiilor de fitness de baza. Recomand alternarea antrenamentelor cardio cu antrenamentele functionale, ce dezvolta functiile motrice ale corpului, precum si alegerea unei clase de fitness, o data pe saptamana pentru energia de grup, pentru socializare si pentru ritmicitatea exercitiilor.

Nu ezita sa iti alegi un personal trainer profesionist, care te poate face sa te simti in largul tau, este atent la nevoile tale si te ajuta sa iti depasesti limitele. Acestea vor fi investitii de lunga durata, ale caror rezultate vor fi mult mai multe decat cele care se vor observa cu ochiul liber.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.